Copiii nu fac miscare!

Sportul are beneficii incontestabile pentru copii, iar autoritatile fac eforturi sa promoveze miscarea in randul elevilor, insa in Romania este in floare un fenomen deloc sanatos: pe unii parinti nu prea ii incanta ideea de miscare la scoala, asa ca fac rost de scutiri pentru copiii lor si prefera sa-i tina pe tusa.

O spune atat presedintele Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti (FNAP), Iulian Cristache, cat si Oana Dusmanescu - jurnalist sportiv si mama unei fetitei in clasa I.

Aceasta din urma sustine ca in scolile din Romania exista suficiente ore de sport, unde copiii nu doar ca pot, dar chiar trebuie sa faca miscare pentru o dezvoltare armonioasa si nenumarate beneficii pentru sanatate. Problema este, insa, mentalitatea parintilor, a declarat ea pentru Ziare.com.

Acestia sunt mai preocupati de materiile "serioase", precum matematica si romana, vazand sportul ca pe o activitate inutila, de unde copiii pleaca murdari, transpirati si obositi, sustine Dusmanescu.

In realitate, miscarea vine la pachet cu multiple beneficii, si nu numai pentru dezvoltarea fizica a copiilor. Sportul ii ajuta sa fie competitivi, sa dezvolte aptitudini sociale, sa se relaxeze si sa descopere lucruri noi despre ei.

Ora de sport, "Cenusareasa orarului"

"Parintii au senzatia ca sportul e Cenusareasa orarului. Ca atare, minimalizeaza importanta acestei ore, cu scutiri, de exemplu. In loc sa-i stimuleze sa faca sport, parintii ii descurajeaza pe copii. Ce e mai rau decat sa te descuraje un parinte? Parintii tineri sunt stresati de matematica, fizica", a precizat Dusmanescu.

Ea a subliniat ca si scoala are o vina, pentru ca "nu incurajeaza deloc echipa".

"Contine o falsa competitivitate, de genul cine face bastonase cel mai frumos, la clasa I? Cui ii pasa? Nu are nicio importanta, la 30 de ani, daca faceai sau nu frumos bastonasele. Jocul de baschet, in schimb, ar ajuta mai mult. Am si eu copil, care merge fara discutii la sport, iar de doua ori pe saptamana la streetdance, care nu e un sport conventional, dar te solicita fizic mai mult decat alte sporturi", a aratat Oana Dusmanescu.

Sfatul sau pentru parinti este sa isi incurajeze copiii sa mearga la ora de educatie fizica de la scoala, dar sa aiba si activitati sportive in timpul liber, "dupa preferintele si talentul fiecaruia, fara sa exagereze daca nu au acasa sportivi nascuti pentru asta".

Autoritatile vin cu idei

Autoritatile si politicienii aparent cunosc problema si vin cu diverse idei pentru a promova miscarea in randul copiilor.

De exemplu, deputatul Adrian Merka a depus o initiativa legislativa care prevede ca in scoli sa existe obligatoriu trei ore de educatie fizica pe saptamana, nu una sau doua ca in prezent.

La randul sau, deputatul Florin Gheorghe s-a gandit ca elevii ar trebui sa vina la ore de educatie fizica la scoala si in weekend. Potrivit proiectului de lege depus de acesta, profesorii ar urma sa fie platiti dublu pentru orele de sambata, iar conducerile scolilor sa incheie parteneriate cu diverse cluburi sportive.

De asemenea, Guvernul a adoptat in sedinta de miercuri o serie de masuri menite sa stimuleze implicarea celor mici in activitati si competitii sportive.

Referitor la propunerea ca in scoli sa existe cel putin trei ore de sport, Oana Dusmanescu a spus ca ar fi de acord cu ideea, "atata vreme cat s-ar si duce elevii la ora".

Copiii obositi dupa sport, spaima parintilor

Ziare.com a stat de vorba si cu presedintele Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti (FNAP), Iulian Cristache, care a confirmat ca multi parinti fac rost de scutiri pentru copii si nu-i incurajeaza sa faca sport.

Cristache este de acord cu ideea de a avea mai multe ore de educatie fizica la scoala, dar sa se si faca, iar asta tine doar de mentalitatea si implicarea parintilor.

"Oricum copiii din ziua de astazi sufera de lipsa de miscare. Ar fi bine daca s-ar face (mai multe ore de sport - n.red.), numai sa se respecte programa. Adica, intr-adevar, profesorul de sport sa faca pregatire cu ei, sa-i puna, cum era inainte de '90, sa faca tot felul de exercitii. Acum, sportul este ora pe care multi dintre ei prefera sa nu o faca, parintii vin cu scutiri pentru ca li se pare ca copiii vin obositi de la ora de sport, ceea ce nu este normal.

Este o consecinta a faptului ca stau 4-5 ore la cursuri si inca 5,6,7 ore acasa facandu-si temele si in fata calculatorului si a televizorului, ceea ce duce la sedentarism, la deformarea coloanei vertebrale si la tot felul de boli asociate acestui lucru. (...) Iar unii dintre profesori probabil le vor arunca cate o minge de fotbal si vor alerga in curte, ceea ce nu e rau pana la urma, dar nu este o ora interactiva. Trebuie o ora interactiva in care profesorul sa lucreze cu elevul", ne-a declarat Cristache.

Acesta sustine mai degraba propunerea ca scolile sa se asocieze cu cluburile sportive, "pentru ca acolo sunt profesori care stiu ce inseamna o ora de sport in adevaratul sens al cuvantului si, pe de alta parte, si-ar putea cauta si viitori sportivi. Pentru ca, neavand bani, cluburile sportive nu se pot promova in scoli".

Curtile scolilor ar trebui deschise vara

O alta cauza pentru sedentarismul copiilor este si faptul ca scolile au curtile inchise in timpul vacantei de vara, a mai precizat Cristache.

"Nici parintii nu-i incurajeaza, este adevarat, cum la fel de adevarat este ca pe timpul perioadei de vara toate curtile scolilor sunt inchise, ca sa nu se deterioreze, ceea ce e un lucru anormal. Bine, ei nu au inchis doar pentru asta, ci si din cauza unor fapte reprobabile dupa orele serii. Erau tot felul de conflicte intre copii, copii ai strazii care se duceau si le goleau buzunarele si ii mai si bateau, dar pana la urma de asta avem Politie, Jandarmerie, care sa se ocupe de integritatea lor, in masura in care pot.

Cazuri neplacute vor fi intotdeauna, nu cred ca exista societate in care sa nu existe un conflict intre copii", ne-a spus presedintele FAPR.

Insa singurii care pot schimba situatia si ii pot indruma pe copii in directia buna in ceea ce priveste miscarea sunt chiar parintii, care, din pacate, de multe ori dau dovada de lipsa de implicare.

"Eu incerc sa responsabilizez parintii, dar vorbim de aproape sase milioane de parinti. Ii vad pe Facebook si pe tot felul de medii de socializare... toti sunt nemultumiti de multe, dar in momentul in care incerc sa-i aduc intr-un cadru, ca federatie, fug. (...)

Inainte de sedinte (cu parintii -n.red.), toti susotesc in fara scolii si cand se duc acolo nu mai vorbesc, pentru ca le e frica ca orice spun impotriva sistemului educational se va indrepta impotriva copilului, ceea ce nu este corect. Multi dintre ei nu se mai duc deloc la sedinta spre clasele XI-XII. Deci noi ne taiem singuri craca de sub picioare", a conchis Iulian Cristache.

sursa

De ce nu mai citesc copiii?

Bunicul începea să-mi povestească o carte, dar doar pînă în punctul în care lucrurile deveneau cu adevărat interesante. Atunci se oprea şi, mucalit, se prefăcea că a uitat continuarea, că se străduieşte din răsputeri să-şi aducă aminte, dar bineînţeles, de fiecare dată, începea să se plîngă că el e bătrîn şi că, oricît s-ar strădui, nu mai ştie absolut nimic. Dar mă ruga pe mine să citesc cartea respectivă şi să-i povestesc mai apoi tot ceea ce el uitase. Aşa m-a "păcălit" de mai multe ori. Pînă a reuşit să-mi formeze, nu numai deprinderea de a citi, dar acel drag enorm de a te retrage din cotidian, în universul literaturii.

Astăzi aud din ce în ce mai mult sintagma "copiii nu mai citesc". Părinţii se plîng că odraslele lor preferă jocul cu tableta sau TV-ul, cititului. Se fac sondaje, se vorbeşte, se dă din cap, se oftează, toate acestea ajungînd la aceeaşi concluzie: "tinerii de azi...".

Există deja un consens general: din cauză că azi există mai multe distracţii decît aveam "noi" pe vremuri, cititul a rămas undeva la capitolul opţional şi, mai grav, că pare, copiilor, desuet.

Cum refuz să cred în generalizări şi cum nu pot accepta ideea că "tinerii de azi" sînt o cu totul altă specie, o specie din care s-a extirpat dorinţa lecturii, de cîte ori prind cîte un prichindel, sau de cîte ori vorbesc cu părinţi, strecor întrebarea: cum staţi cu cititul?

Din păcate, mi se cam confirmă generalizarea. Cititul nu mai e ceva dorit, ci, mai degrabă, etichetat şi plasat la capitolul "trebuie". Un trebuie care omoară din start ideea plăcerii. "Ştiu că trebuie, dar..." - cam aşa îşi încep majoritatea părinţilor "scuza" pentru lipsa de lectură din viaţa copiilor. Cei mai mulţi "se roagă" de copii să citească, sau alţii îi obligă. Sînt foarte puţini cei conştienţi că trebuie să le insulfe dorinţa voluntară de a citi.

Ţin minte, tot din copilărie, că bunicul avea tabietul său fix. De la ora 3 după amiaza îşi făcea un ceai, se aşeza în fotoliul verde de lîngă bibliotecă, şi începea să citească. Pentru mine era, în primul rînd, o imagine de linişte şi siguranţă: orice s-ar fi întîmplat, aceea era ora cînd, zilnic, se petrecea acelaşi lucru. Dar mai era ceva: imaginea lui, în fotoliu, cu ceai şi carte, îmi provoca o curiozitate enormă. Îmi doream să ştiu să citesc pentru că atunci cînd citea, bunicul părea că intră într-un alt univers. Îl priveam cu coada ochiului şi-l observam. Pe cînd dădea paginile, surîdea sau se încrunta, părînd că între coperţile cărţii se petrece o altă realitate, la care care nu aveam încă acces, dar pe care vroiam să o cunosc cît mai repede (ca să văd cu cine "vorbeşte" bunicul).

Pe scurt, era vorba despre puterea exemplului. Citeam pentru că îl vedeam pe el citind, pentru că vroiam să am parte, şi eu, de aceeaşi bucurie şi linişte, de acelaşi mister care se petrecea în cartea lui, iar mai apoi, pentru că vroiam să-i povestesc ceea ce el pretindea că uitase, fapt ce mă făcea să mă simt un partener real de discuţii (deşi aveam 7 ani). Mă asculta fascinat, punea întrebări, făcîndu-mă astfel să judec, să cunosc cuvinte noi, să povestesc şi toate celelalte minunăţii care derivau din citit şi povestit.

Bineînţeles, este mai uşor să plasăm în mîinile copiilor tableta sau telefonul inteligent, pentru că, nu-i aşa, viaţa de astăzi este complicată, pentru că noi înşine nu avem timp de mai mult, pentru că serviciul este cu adevărat solicitant şi nu putem să ne împărţim în mai mulţi, oricît am vrea. Pe de altă parte, ar trebui să conştientizăm acest fapt, nu să lăsăm generalizarea "tinerii de astăzi" să pervertească plăcerea lecturii pentru copiii noştri. Cu alte cuvinte, să nu ne scoatem acea scutire morală că "ei" nu mai vor, sau că "azi" sînt multe alte distracţii.

Lipsa timpului este reală, dar la fel de real este şi faptul că cititul se învaţă, că este o plăcere şi nu doar o modă din zilele trecute, care azi nu mai are ce căuta pe podium.

sursa